„Unicul dor al vieții mele fiind să-mi văd Națiunea mea fericită...” - Avram Iancu

Ca istoric al luptei naționale la Brașov pentru eliberare și întregire
națională, pot confirma că gândirea și acțiunea politică a celor
două-trei generații de luptători brașoveni, de la 1848 până la 1918, au avut
drept repere identitare și cote de românism eroic pe Avram Iancu și pe cei
din jurul său, iar valorile Revoluției Pașoptiste au constituit temelia aspirațiilor
și a inițiativelor naționale care s-au născut la Brașov. De la proiectul
„Regatului Dacic”, definit de revoluționarii pașoptiști întruniți în orașul de
sub Tâmpa, la programele naționale brașovene de la 1860, la proiectul
constituțional al lui Bărnuțiu din 1862, stârnit de Iacob Mureșianu și promovat
de Gazetă, până la cele vreo opt „memorande” ale lui Barițiu, primul
mare brașovean al lui Avram Iancu, și mai ales Memorandul lui Aurel
Mureșianu, adevărate „proiecte de țară” românească transilvană, toate
acestea se întemeiază pe gândirea și acțiunea națională a pașoptiștilor,
în fruntea cărora trona duhul național al „Craiului Munților”.
Din cealaltă perspectivă – istoriografică, publicistică, artistică,
cea de formare a cultului pentru eroul național Avram Iancu –, Brașovul
românesc, cultural și spiritual, este, poate, în fruntea acestui fenomen
general românesc, cu o contribuție fără egal, constantă și de lungă durată,
pe care o reconstituim aici.
IOAN VLAD
 
Pe coperta I:
Mișu Popp, Avram Iancu, ulei pe pânză, 1885
Muzeul Național de Istorie a României, București