Prima condiţie, poate, pentru înfăptuirea unirii Transilvaniei cu România a fost existenţa sau dăinuirea românilor în Transilvania, continuitatea lor neîntreruptă de-a lungul secolelor și mileniilor, identitatea lor naţională, chiar nerecunoscută, dar reală, evidentă, menţinerea caracterului românesc al Transilvaniei, toate aceste atribute ale neamului românesc, împotriva cărora s-au ridicat forţe și arme distrugătoare de neimaginat, în valuri după valuri, cu o îndărătnicie diabolică, pe viaţă și pe moarte, angrenând regate, imperii, papalitate, alianţe și conjuraţii, în conflicte, nu de ani sau de decenii, ci într-un război continuu, într-o agresiune generalizată. Dacă la începutul secolului XX miza „proiectului de ţară” al românilor era unitatea politico-statală, până atunci, în tot Evul Mediu și până târziu în Epoca Modernă, miza românească a acestui proiect era însăși existenţa noastră ca stat, naţiune și spiritualitate. Am trecut prin mari adversităţi cu neamurile ce permanent au vrut să ne înghită, să ne măture din spaţiul nostru geografic, ca să se așeze ei liniștiţi, să se lăfăie în patul altuia, fără nici un fel de scrupule. De aceea, rezistenţa românească la această agresiune s-a impus din zorii istoriei noastre și este coloana ei vertebrală, fenomenul cel mai amplu, cel mai impresionant și deplin hotărâtor pentru toată ascensiunea noastră alături de celelalte neamuri.
Marea ctitorie naţională de la 1918 se așează pe această coloană istorică milenară, rezistenţa, condiţia primordială și vitală a unităţii, altfel n-aveam ce uni în 1918, o Transilvanie înstrăinată, maghiarizată, germanizată, catolicizată sau calvinizată era definitiv pierdută.
Epopeea rezistenţei româneşti transilvane la maghiarizare prin iobagizare, la catolicizare directă sau prin Uniaţie, la calvinizare, la germanizare în Pământul crăiesc al saşilor şi la alte agresiuni este una de durată, de mucenicie seculară şi hotărâtoare pentru destinul românesc al Transilvaniei, al Transilvaniei româneşti care astfel putea visa şi lupta pentru Unirea cu fraţii de peste Carpaţi.
Rezistenţa şi unitatea românească în tot cursul Evului Mediu sunt realităţi puternice, identificabile şi-n istoria braşoveană în toată amploarea şi forţa lor. Iată doar unele dovezi ale unităţii româneşti medievale, premise lucrative pentru unitatea politico-statală, dar și pârghii ofensive ale rezistenţei și edificării unităţii noastre naţionale.
 
Prof. univ. dr. Ioan VLAD