top of page

Deși titlul ultimului volum al domnului Sergiu Popovici ne poate duce cu gândul la romanul lui Hector Malot, Singur pe lume, această carte nu este deloc una a copilăriei sau o carte pentru copii, ci o frescă a vieţii din România ultimilor 60 de ani, cu un accent deosebit pe cei 17 care au trecut de la Revoluţia din 1989.

Volumul este împărţit în două părţi, oarecum inegale ca pondere. În prima, care dă şi titlul cărţii, regăsim jaful, minciuna, delaţiunea, mitocănia, ieşirea la suprafaţă a lichelelor, îmbogăţirea fără margini a unor indivizi fără nimic sfânt, doar banul şi puterea pe care aceasta le-o asigură. Sunt prezentate întâmplări care pornesc de la persoane şi întâmplări reale, dar care au şi elemente de ficţiune încorporate, ca în orice creaţie literară. Totuşi, unele prototipuri umane sunt uşor recognoscibile şi chiar identificabile în spaţiul public românesc contemporan politic şi social. Impresia generală pe care o lasă lectura este de revoltă, dezamăgire şi tristeţe, chiar dacă autorul propune și trei posibile căi de rezolvare a problemelor: implicarea elitelor în politică, educarea populației pentru a putea discerne între adevăr și minciună și pedepsirea celor care au tâlhărit țara, prin încarcerare sau internarea în sanatorii a bolnavilor psihici.

Partea a doua a cărții – intitulată Simple întâmplări – conține trei povestiri scurte, cu subiecte din viaţa unui om obișnuit, măcinat de probleme personale, nevoi și conflicte. Personajele sunt femei şi bărbaţi care, între orele de robotă cotidiană pentru supravieţuire, caută măcar puţină compasiune, fericire şi alinare din relaţia cu celălalt. Totuşi, fiecare se simte în continuare singur, chiar şi dacă este implicat într-o relaţie de cuplu sau de căsătorie.

Este un volum al singurătăţii colective şi personale, într-o lume pe care ne-o dorim apropiată şi confortabilă, dar pe care o trăim ca fiind rece şi ostilă.

Popovici Sergiu: Singuri prin lume

40,00lei Preț normal
36,00leiPreț redus
  • Anul apariției: 2016

    Ediție: Necartonată

    Format: 210 x 145 mm

    Nr. pagini: 264

    ISBN: 978-606-658-223-0

    bottom of page